WEDDING PORTFOLIO

sâmbătă, 22 decembrie 2007

Fotografie de nunti in stil american-Monte Zucker

Guru-ul fotografilor de nunti americani si nu numai este Monte Zucker. Monte are un stil propriu, usor recognoscibil: fotografiile lui ilustreaza subiectul si nimic mai mult.
Stilul lui Monte Zucker este clasic si durabil; nu se demodeaza.
Intentia lui este sa evoce un moment important din viata celui fotografiat si sa il faca nemuritor.
Monte Zucker, dupa cum afirma el insusi, "fotografiaza lumea asa cum crede el ca ar trebui sa fie , nu asa cum este ea de fapt."
O caracteristica a stilului acestui reputat fotograf de nunti american este portretul formal al miresei.
Este vorba despre o sedinta speciala de fotografie de nunta in care mireasa este subiectul unic, principal. Totul este centrat pe mireasa.
Sedinta are loc in studioul special al lui Monte. Pentru aceasta serie speciala de fotografie de nunti dedicata miresei, Zucker foloseste 5 surse de lumina: una principala, de umplere, una pentru fundal, una pentru valul miresei si inca una pentru a lumina coafura miresei.
Este un exemplu de urmat!

sâmbătă, 8 decembrie 2007

Fotografia de nuntă-calitate sau cantitate?









Aceasta este întrebarea(vorba lui Shakespeare)...

Când vine vorba despre fotografia de nuntă calitatea trebuie să primeze asupra cantităţii, doar este vorba despre unul dintre cele mai importante, aşteptate şi preţioase evenimente din viaţa noastră! La ce bun să ai 1000-1500 de poze dacă nici măcar 10% dintre ele nu au acel « ceva » care le face memorabile şi rezistente la uitare?

Este evident că , odată ce un fotograf face 1000 de fotografii la o nuntă, în câteva ore cât durează aceasta, el nu stă să se gândească la reguli de compoziţie, iluminare, expresivitate, etc. In acest caz, fotograful pur şi simplu apasă butonul declanşator de 1000 de ori şi speră să obţină nişte poze în care mirii şi nuntaşii să nu aibă ochii închişi ;măcar atât !

Si din moment ce mirii au plătit deja pozele (sau măcar au dat un aconto), ei le vor accepta indiferent de cât urâte au ieşit.

Pe de altă parte, un fotograf de nunţi care este cu adevărat profesionist, va pune accentul pe calitatea fotografiilor de nuntă şi nu pe numărul lor. Un număr de 200 de fotografii este mai mult decât suficient la orice fel de nuntă. Intre noi fie vorba, cine are atâta răbdare încât să vizioneze–pe CD, DVD-1500 de poze? Poate doar chinezii renumiţi pentru răbdarea lor proverbială.